Expoziția ”Copilărie și bucurie” – 5 septembrie 2015


Cu numai câteva zile înainte de începerea unui nou an şcolar, Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Asociaţia „Muzeul Jucăriilor” din Bucureşti a oferit copiilor gălățeni o bucurie inedită prin organizarea, în Sala de Expoziţii Temporare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a Expoziţiei de jucării „Copilărie şi Bucurie“.

Au fost expuse peste 1000 de exemplare de jucării, jocuri şi fotografii, confecţionate din materiale diverse, unele datând de la 1900, care au fost adunate cu pasiune de către fondatorul asociaţiei, ing. Cristian Dumitru.

Vernisajul, la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc în data de 5 septembrie şi a adunat laolaltă sute de copii însoţiţi de părinţi, bunici sau preoţi organizatori ai programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ la parohii.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat că expoziția din Muzeul eparhial prezintă un „secol de jucării originale din perioada interbelică și din cea următoarei acesteia până aproape la zi. Este o expoziție memorial, o expoziție didactică, pedagogică, dar, mai întâi de toate este o expoziție de suflet, întrucât, prin aceste jucării observăm cum copilul a fost permanent ajutat să perceapă mai întâi de toate mișcarea - sunt o mulțime de jucării care sugerează mișcarea - , apoi jucării inspirate din viața de zi cu zi, din lumea basmelor, a animalelor sau a păsărilor. Nu în utimul rând, aici sunt prezente și o mulțime de jucării care reprezintăconcepțiaaltor popoare.

Prin urmare, expoziția «Copilărie și Bucurie» se dovedește a fi un remember a copilăriei fericite, care s-a format și s-a educat într-un mod cu totul special: bucuria întâlnirii, de pe băncile școlii cu pasiunea de mai târziu pentru diferitele aptitudini pe care, copilul,  și le cultiva în familie, în școală, în lume și în societate.

Jucăriile pe care le vedem la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritulalității Creștine de la Dunărea de Jos sunt adevărate bijuterii ale sufletului, ale creației, ale bucuriei. Este un frumos mod de a începe noul an școlar, invitând copiii la un dialog cu jucăriile de altădată, pentru ca și noi să le putem oferi copiilor de astăzi jucăriile autentice de care nu trebuie să fie privați nici în școlile noastre, nici în familiile noastre, nici în societatea românească!“.
 

copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie
 
copilarie si bucurie